Despre alimentație, despre nutriție, despre dieta la modă se discută la fiecare pas, sunt atât de multe tendințe, mituri și îndepărtări sigure de la ceea ce contează în realitatea fiecăruia dintre noi.
Dieta nu are modă, dar are aplicabilitate la nivel individual, contribuind la armonizarea sănătății fizice, mentale, emoționale, spirituale. Practic, este nevoie să ne uităm la noi înșine în fascinanta lume interioară, să facem cunoștință cu noi înșine din punctul de vedere al sănătății fizice. Este important ca fiecare dintre noi să identifice, prin analize medicale, care sunt nevoile reale, ce plan poate defini pentru a-i oferi corpului exact ce are nevoie să primească, pentru a susține performanța fizică și cognitivă din farfurie. Atâta timp cât noi nu avem informații clare despre ceea ce reprezintă combustibilul nostru celular, dar și ceea ce poate induce un procesor de degradare interioară, nu facem altceva decât să asistăm la o uzură, o degradare celulară, o agresiune care poate produce o îmbătrânire accelerată.
Fiecare aliment care ajunge în corpul nostru devine substrat nutritiv pentru fiecare celulă din corpul nostru, dar mai ales … alimentele de astăzi devin gândurile noastre de mâine.
Starea pe care o avem după fiecare masă, după fiecare gustare, după fiecare ronțăit între mese, ne definește nivelul de energie, felul de a gândi, acționa, vorbi, motiv pentru care alegerile alimentare conștiente, prezența la fiecare masă, bucuria cu care ne așezăm la masă, toate contează în asimilarea beneficiilor din farfurie și în definirea unei stări de bine.
Adesea auzim tot felul de expresii încurajatoare, de programe care promit minuni în sănătatea fizică, dar în realitate sunt povești de marketing, căci nimic nu poate hrăni corpul decât combustibilul potrivit.
Impredictibilitatea, lipsa informării, comiterea sau omiterea contribuie în mod agresiv și rapid la un declin fizic, manifestat oricând, oriunde din cap până în picioare și toate simptomele asociate sunt acceptate cu ușurință, căutându-se rețeta magică, dar astfel se conturează o îndepărtare sigură de propriile nevoie, de performanța pe care o putem construi din farfurie.
În activitatea zilnică, realizată la nivel profesional, avem nevoie de performanță, predictibilitate, strategie, noutate, adaptare, etică, conduită, sens, viziune, misiune, dar toate acestea sunt regăsite și la nivel personal? Avem drag de noi înșine, ca oameni, tot atâta cât avem drag de profesiile noastre, de companiile pe care le coordonăm?
Sănătatea fizică, mintală, emoțională, spirituală se îmbină armonios și ne definesc cea mai bună formă a noastră, nu a altuia, nu a vecinei, nu a fratelui, a prietenei sau a mamei.
Sănătatea este rezultatul comportamentelor de zi cu zi și este cea mai importantă investiție, din punctul meu de vedere. Dar câți dintre noi își fac un plan de sănătate, câți îl monitorizează, câți sunt cei care realizează că performanța vine din farfurie? Din 3 cafele și 2 tablete de ciocolată nu putem funcționa din zori până în seară, nu este firesc sa să avem această așteptare, dar totuși acest comportament alimentar predomină … din nimic se dorește performanță fizică, mentală, emoțională, dar este nefiresc.
Performanța vine din farfurie
Educația stilului de viață se construiește acasă și la școală. Astfel, avem o responsabilitate față de toți cei din jurul nostru, în special de copii, de toți cei cărora le putem crea o perspectivă de viață prin modul în care alegem să trăim zi de zi.
Performanța nu înseamnă numai un profesor de succes, ci cum mă construiesc eu pe mine, ca stare de bine, pentru a putea susține activitatea educațională și profesională, astfel încât să îmi păstrez starea de bine.
Asist cu tristețe la distrugeri în masă, la copii, adolescenți, adulți care nu mai au timp să trăiască în timpul lor, având o agendă zilnică extrem de încărcată. În astfel de situații nu există timp alocat pentru sport, nu există mese luate în tihnă, la ore bine stabilite, nu există timp pentru hidratare și cu atât mai puțin timp dedicat pentru bucurii personale, altele decât cele alimentare.
Care este destinația asociată cu acest ritm această fugă către nicăieri? Nota de plată pe sănătate … aceasta este destinația, dar și trezirea, conștientizarea că nu suntem numai o baterie utilizabilă, ci una reîncărcabilă, dar important este să aflăm cum ne încărcăm și să ne bucurăm ca putem face asta.
Prin programele de Educație a stilului de viață ne dorim să punem bazele unei strategii de sănătate, să stabilim obiective măsurabile și instrumente de acțiune care să transforme frumoasa poveste a sănătății în acțiuni concrete.
Fiecare dintre noi merită să fie sănătos, bucuros, să se cunoască în mod real, să își dea șansa să construiască zi de zi pentru cea mai bună versiune personală.
Pe cât de focusați suntem pe a construi la cel mai mic detaliu în profesie, pe atât de superficiali suntem în relația cu propria stare de sănătate. Cu cât avem mai multe planuri de dezvoltare strategică, inovativă la nivel profesional, cu atât avem mai puține planuri de sănătate, ceea ce este un mare semnal de alarmă și o urgență de a face pași către noi, fără să simțim că pierdem timpul.
Ritmul dorit și impus zi de zi, ca activitate profesională se susține printr-un stil de viață sănătos, armonios, definit la nivel individual printr-o cunoaștere de sine, determinată de un plan de sănătate bine definit.
În toate companiile în care am implementat programe de wellbeing, dezvoltate la nivel individual, pe nevoia fiecărui om, a fiecărui departament, a fiecărei companii, am pus bazele și apoi am construit o normalitate în relația cu sănătatea, la nivel de performanță.
Așadar, cu bucurie și speranță, cu încredere și dedicare, cu pasiune și știință putem construi împreună cea mai bună versiune a ta, ca sănătate fizică, mintală și emoțională.
Fii în cea mai bună formă a ta !






